Nobletea Sa

Chiar daca dragostea noastra pentru Nobletea-Sa nu poate fi masurata in cuvinte asa cum nenumaratele si minunatele cai prin care doar el transmitea iubirea sunt infinite, trebuie sa spunem ca glasul sau, rostirea sa aleasa ne imbratiseaza firea de fiecare data cand il ascultam.E vorba de misterul unor note pe care doar comorile sufletului si resursele nebanuite ale mintii sale le pot preschimba in cant, in cant adevarat.Nobletea Sa a iubit mai mult arta adevarata, desi putea preschimba oricand straiele cuvintelor in cant adevarat.
Si daca Supraomul a pasit acum demn intr-o lume in care rostirea sa aleasa va incanta din nou, acea jumatate de lacrima pe care am purtat-o mereu, mult timp fara sa stim , pe iris, acum e o lacrima intreaga si mult mai grea in ochii celor care l-au cunoscut.
Si daca aparea rar pe mozaicul inselator in care ne uitam zilnic, prezenta sa, de un misticism aparte aureola pe toti cei care il ascultau si avea un efect balsamic, si cuvintele lui cantareau mult mai mult pentru noi decat cele cateva mii de cuvinte auzite inainte, in acel an.Un spirit neatins de lumesc, artificial, materialism, indiferenta.Nu are sens sa cautam raspunsuri la intrebari acum. A slujit Arta si Adevarul si a fost prietenul romanilor, dintotdeauna (daca ar sti cat de multi ii pretuiau interpretarea, dincolo de mijloacele artistice stiute).
E infinit mai greu sa ajuti oamenii sa cugete la ceea nu credeau ca pot cugeta, sa le arati intr-o maniera atat de personala, intr-un chip atat de pretios, tainele existentei umane, firii omenesti.