PORTRET DE ARTIST

Daca muzica e o forma de arta elevata, orice gest, expresie a artistului ar trebui sa insemne arta. Artistii adevarati stiu ce inseamna arta in muzica:viziunea suprarealista in postura de spectator-participant,puterea perceptiei inalte a celui ce se stie inzestrat de Dumnezeu cu insusiri speciale? Si presupune sa ai simtul echitatii sociale, sa ai perceptia echidistanta a realitatii, atunci cand, tu, Maria-Sa-Artistul te-ai aflat acolo, in multime, ai simtit gustul amar al vietii omului cu mijloace simple de infrumusetare a vietii(asta neinsemnand ca are o gandire simplista) dar si a celui plictisit de placerile vietii, aflat in stadiul de a nu mai sti ce i-ar putea aduce un moment de bucurie pura, emotie, cand nu isi mai poate manifesta liber starile sufletesti, poate doar incrancenarea comandantului de batalion pe campul de lupta;nu mai poate simti, unoeri, pentru ca fiecare minut inseamna o lupta pentru mai mult. Si in ce forme se manifesta la marile personalitati, curiozitatea de a percepe adevarul dincolo de zumzetul cuvintelor albe-negre auzit din public?Care e menirea celor cu posibilitati de a intelege mai usor efectele artei, fiind propria lor creatie?Si respectul pentru sentimentele oamenilor, fie ele si contradictorii?Si detasarea marelui artist fata de ceea ce nu inseamna arta? In decoruri de catifea, linistea e colorata in gesturi si cuvinte alese, libertati asumate la timpul potrivit(sau nu neaparat)?Si cuvintele urmeaza filozofia lui pretioasa, inalta, credinta ca poate schimba o lume, urmarind coordonatele marei lui opere, cladite pe simtaminte inalte si pe elementele vastei lui culturi muzicale?

Inserarea, in tonuri de orange, rosu si tandru bleu aparu la orizont cand muzica devenise parte din noi,care lasasem in urma grafice, cu ore ale zilei foarte concrete. Devenisem noi insine game, cu ochi, brate si picioare, punctand parca cu fiinta noastra linia asfintitului. Euforia canta pe scena, in amurgul devenit intre timp noapte, tristetii mele de neinteles (o altfel de tristete, pe care o cunosteam intaia oara, in anul doua mii), care dizolvase euforia mea, starea anterioara. Euforia are, in cazul de fata, ochi albastri, voce tandra si spirit ludic in interpretare si joc de scena. Euforia ma privea cu ochi care condamnau fiinta statuara ce devenisem, acolo, in noapte, care staruia sa faca parte din auditoriul vesel si care parea ca il sfideaza intr-un mod cat se poate de calculat, de fapt singura modalitate in care puteam cunoaste si afla si simti trairi interioare. Si melodia a adus asteptarii mele linistea pentru ca in ea ma regaseam.Domnia sa a inteles, cred, ca acel cantec era pentru mine legenda, ceva despre bucuria si totodata nostalgia de a fi. Probabil am ramas acelasi spectator atent, tacut si neparticipativ, asteptand rabdator melodia pe care o canta parca in toate ritmurile poeziei(stie domnia sa despre spiritul carui mare poet vorbesc, si cu care se aseamana in felul in care simte).Nu poti asculta doua mii de cantece in cateva luni, nu acesta este ritmul cunoasterii, nu e nimic de factura critica.A simti, percepe, a trece printr-un filtru emotional ceea ce vezi, percepi sunt opusul verbului a judeca.A simti nu inseamna niciodata a judeca.